Vanzarea – cumpararea terenurilor agricole situate in extravilan

Imprumutul de folosinta ( Contractul de Comodat ) reglementare art.2146-2157 noul Cod Civil

Contractul de comodat sau Imprumutul de folosinta este acel contract prin care o parte numita comodant remite/ da spre folosinta gratuita un bun mobil sau imobil, unei alte persoane numite comodatar, cu obligatia acestuia de a-l restitui la termenul stabilit in contract, ori in lipsa acestui termen, la cererea comodantului.

Asadar, comodatar poate fi orice persoana care nu este interzisa prin lege ori contract/conventie sa incheie un contract de folosinta.

Contractul de comodat obliga comodatarul sa foloseasca bunul imprumutat conform destinatii

Contractul de comodat

sale, cu diligenta unui bun proprietar si sa-l restituie proprietarului comodant, la termenul stabilit in contract, ori la cererea comodantului in caz de urgenta.

Comodatarul nu poate permite unui tert sa foloseasca bunul dat in folosinta sa, fara acordul prealabil din partea comodantului.

Comodatarul este raspunzator de deteriorarea si / sau pieirea bunului dat spre folosinta, daca acest fapt se datoreaza neglijentei sale ori folosintei bunului  in alt scop decat cel pentru care este destinat.

In cazul in care bunul este dat spre folosinta mai multor persoane, fiind in situatia unei pluralitati de comodatari, acestia raspund solidar pentru prejudiciul cauzat comodantului.

Comodantul este raspunzator pentru viciile ascunse ale bunului dat spre folosinta, in cazul in care nu l-a instiintat pe comodatar de existenta acestora. In acest caz este obligat sa repare prejudiciul produs, suferit de catre comodatar.

Comodatarul este obligat sa restituie bunul primit spre folosinta, la expirarea termenului stabilit- potrivit conventiei, ori dupa ce a folosit bunul.

In cazul in care in contract nu este stipulat un termen de restituire, fie folosinta bunului este permanenta, ori in contract nu este prevazuta intrebuintarea bunului pentru care s-a incheiat contractul, comodatarul este obligat sa restituie bunul la cererea comodantului.              – in cazul in care comodatarul decedeaza, comodantul poate cere executarea silita a contractului si rezilierea contractului cu restituirea bunului comodantului;

In cazul in care atat comodantul cat si comodatarul decedeaza contractul inceteaza.In cazul in care comodantul are nevoie urgenta de bun- chiar neprevazut, ori comodatarul isi incalca obligatiile prevazute si asumate in contract, comodatarul este obligat sa inapoieze bunul anticipat comodantului.

Imprumutul de folosinta ( Contractul de Comodat), poate fi incheiat atat in forma autentica, intr-un inscris sub semnatura privata cu data certa, si constituie titlu executoriu in conditiile legii in cazul in care inceteaza prin decesul comodatarului sau la expirarea termenului. In cazul in care nu s-a stipulat un termen de restituire a bunului dat spre folosinta, acest contract constituie titlu executoriu numai in situatia in care este prevazut in continutul contractului faptul ca intrebuintarea are un caracter permanent ori nu este prevazuta intrebuintarea pentru care s-a acordat bunul.

Pentru incheierea in fata notarului a Contractului de Comodat sunt necesare urmatoarele documente:

• actele de identitate ale partilor contractante ( comodant – comodatar) ;
• actele de proprietate ale bunului dat spre folosinta;
• talonul, respectiv cartea de identitate a autoturismului;

Pentru autentificarea acestui act este necesara prezenta partilor in fata notarului public, personal ori prin mandatar, in baza unei procuri autentice date in acest scop.

Notar oradea – Legalizarea copiilor de pe inscrisuri

Legalizarea copiilor de pe inscrisuri – aspecte generale

•     Conform art.151 din legea 36/ 1995, republicata, notarul public elibereaza copii legalizate numai de pe inscrisurile originale prezentate de parti, asa cum au fost emise in starea lor initiala, dupa confruntarea copiei cu actul original.
•   Copiile legalizate de pe inscrisurile originale se intocmesc in baza cererii persoanelor interesate, cerere care cuprinde, numele si prenumele solicitantului, adresa, numarul de exemplare solicitate, aratarea inscrisului a carui legalizare se solicita. Un exemplar din actul legalizat se pastreaza alaturi de cererea depusa de catre solicitant in arhiva biroului notarial care legalizeaza inscrisul.
• Precizez ca nu se pot elibera copii de pe inscrisurile originale care nu sunt lizibile, ori sunt deteriorare, cuvintele sunt omise, inscrisul prezinta corecturi, stersaturi, adaugiri sau alte particularitati care nu sunt confirmate prin semnatura/ sigiliul organului emitent.

La cererea persoanelor care prezinta vreun drept ori interes legitim, partilor, succesorilor si

Legalizare copii

reprezentantilor acestora se  pot elibera copii legalizate de pe actele originale existente, respectiv duplicatul actului care se afla in arhiva biroului notarial, in incheierea de legalizare precizandu-se acest aspect, fotocopierea facandu-se dupa exemplarul din arhiva, cu toate modificarile aduce acestuia pana in momentul solicitarii eliberarii copiei legalizate.In cazul in care se solicita o copie legalizata de pe un inscris intr-o limba straina, acest act va fi tradus in limba romana de catre traducatorul autorizat, iar copia de pe actul original va fi colationata de catre un traducatorul care a efectuat traducerea actului original, eliberandu-se solicitantului copia legalizata in numarul de exemplare dorit, un exemplar al inscrisului original tradus pastrandu-se in arhiva notariala.

Se pot elibera copii legalizate atat de pe un inscris in intregime cat si de pe parti determinate din acesta atata timp cat nu se denatureaza intelesul continutul actului integral existent. In acest sens atat pe copia legalizata cat si pe incheierea de legalizare a acesteia se va mentiona corespunzator.

Copiile certificate/ legalizate, eliberate de catre notarul public din arhivele notariale sunt valabile 6 luni.

Notar Oradea Paula Berger – Mandatul

Mandatul este potrivit Art. 2009 Cod civil, contractul prin care o parte numita mandatar, se obliga sa incheie in act ori mai multe acte juridice in  numele si pe seama celeilalte parti numita mandant. La incheierea actelor notariale partilor pot fi prezente in nume propriu ori prin mandatar, in baza unei procuri  date in acest sens, autentificate la notar  (ori supralegalizate la Consulat, in conditiile legislatiei in vigoare, in cazul in care mandantul da procura in afara tarii). Astfel, mandatul si/ sau imputernicirea, este contractul prin care mandatarul, se obliga sa incheie unul sau mai multe acte juridice pe seama mandantului.

Fiind un act unilateral, mandatarul nu dobandește nici un drept asupra bunurilor primite in

Mandatul

baza procurii sau pe care trebuie sa   le indeplineasca fata de terti. Procura exprimand așadar doar manifestarea expresa de vointa a mandantului, ea contine obligatiile pe care mandatarul este tinut sa le duca la indeplinire, si pe care acesta si le asuma.

Fiind un act juridic unilateral, incheiat in forma scrisa, ori in forma autentica, si in ceea ce privește modul de autentificare a acestuia, se supune regulilor generale ale actului juridic. Mandant poate fi o persoana sau mai multe persoane, iar reprezentantul/ mandatarul poate fi o persoana sau mai multe, situatie in care mandatul trebuie sa indice clar modul in care aceștia vor actiona si/sau lucra pentru ducerea la indeplinire a mandatului( in comun/ impreuna si/ sau separat, de sine-statator).

Fiind un act juridic scris, lipsa acestei forme, pune in imposibilitate mandatarul si tertul de a demonstra prin martori existenta ei.

Atat in privinta persoanelor fizice cat si a celor juridice mandatul se elibereaza in scris sub semnatura privata, iar daca mandantul dorește ori legea prevede, se va intocmi in forma autentica. In cazul in care mandatarul este tinut in baza procurii sa incheie un act autentic este obligatorie forma autentica.

Astfel, procura/ imputernicirea se va data in forma autentica daca se elibereaza pentru urmatoarele operatiuni :

• Instrainarea si/ sau cumpararea unui teren;
• instrainarea sau cumpararea cotei de participare intr-o societate cu raspundere limitata;
• semnarea actului de constituire a unei societati comerciale;
• semnarea unui contract de ipoteca;
• semnarea unei promisiuni de donatie;
• semnarea unui procuri de substituire;
• semnarea unui contract de renta;
• alte acte pentru care lege prevede forma autentica;

Mandatul poate fi cu titlu oneros sau gratuit; mandatul dintre doua persoane este prezumat ca fiind gratuit, insa mandatul dat pentru acte de exercitare a unei activitati profesionale se prezuma a fi oneros. Acest aspect trebuie precizat in procura. Daca mandatul este oneros, iar remuneratia nu este determinata prin contract, aceasta se va stabili potrivit legii, uzantelor ori in lipsa, dupa valoarea serviciilor prestate.

Dreptul la actiune pentru stabilirea cuantumului remuneratiei se prescrie odata cu dreptul la actiunea pentru plata acesteia.

Mandatul poate sa fie cu reprezentare ori fara reprezentare.

Acceptarea mandatului in forma sa scrisa  sub semnatura privata si verbala poate rezulta si din executarea sa de catre mandatar.

Mandatul dat pentru incheierea unui act juridic supus conform legii unei anumite forme trebuie sa respecte acea forma, fapt care nu se aplica atunci cand forma este necesara doar pentru opozabilitatea actului fata de terti, daca prin lege nu se prevede altfel.

Durata mandatului.

Daca partile nu au prevazut un termen, mandatul inceteaza in 3 ani de la incheierea lui.

Intinderea mandatului.

Mandatarul nu poate sa depașeasca limitele stabilite prin mandat.

Mandatul general autorizeaza/deleaga mandatarul sa efectueze numai acte de conservare si de administrare. Pentru incheierea unor act de dispozitie, pentru instrainare si/sau grevare, pentru cambii, bilete la ordin, ori pentru a intenta actiuni in justitie, mandatarul trebuie sa fie imputernicit in mod expres; mandatul se intinde si asupra tuturor actelor necesare incheierii lui, chiar daca acest lucru nu este precizat in mod expres;

Incetarea mandatului:

– revocarea mandatului de catre mandant,

– renuntarea mandatarului;

– in cazul mortii, incapacitatii sau falimentul mandantului ori a mandatarului ;

Mandantul poate revoca oricand mandatul, expres sau tacit, indiferent de forma in care mandatul a fost incheiat si chiar daca a fost declarat ca fiind irevocabil. Imputernicirea data altei persoane pentru aceeași obligatie/ afacere, revoca mandatul initial. Mandantul care revoca mandatul este tinut in executarea obligatiei pe care le are fata de mandatar. De asemenea, mandatarul poate renunta oricand la mandat, notificand mandantului renuntarea sa.

Daca procura este data in forma autentica notariala, in vederea opozabilitatii fata de terti, notarul public care autentifica revocarea mandatului, va transmite de indata  acest act de revocare  atee Registrul national notarial tinut in format electronic potrivit legii. De asemenea notarul public care incheie un act in baza unei procuri autentice este obligat sa verifice in Registrul national notarial – tinut in format electronic – daca aceasta procura a fost revocata.

 Notar Paula Berger – Procedura apostilarii si legalizarii actelor notariale

Procedura apostilarii si legalizarii actelor notariale. Incepand cu 26.11.2010, Camerele notarilor publici  au in competenta procedura apostilarii si supralegalizarii actelor notariale, sens in care cei interesati vor depune la secretariatul camerelor o cerere cu privire la actul notarial pentru care se solicita apostilarea/ supralegalizarea. Pentru a fi valabile in strainatate, actele notariale sunt supuse supralegalizarii. ( supralegalizarea /apostilarea, privește atat semnatura notarului cat si a sigiliului acestuia).

Aceste proceduri se îndeplinesc de catre Camera notarilor publici in raza careia se afla biroul

Procedura apostilarii si legalizarii actelor notariale

notarial care a întocmit actul pentru care se solicita apostilarea / supralegalizarea. Pentru finalizarea procedurii de apostilare / supralegalizare, actul notarial supralegalizat de catre Camera urmeaza sa fie supralegalizat de catre Ministerul Afacerilor Externe si misiunea diplomatica sau oficiul consular din Romania al statului in care actul notarial urmeaza sa fie folosit, partile solicitante fiind obligate sa îndeplineasca aceasta procedura. Birourile notariale nu pot lua in considerare ca fiind valabile actele care emana de la autoritatile altui stat decat daca semnaturile si sigiliile acelor autoritati sunt supralegalizate de catre misiunea diplomatica sau oficiul consular al Romaniei din acest stat ori de catre Ministerul Afacerilor Externe al Romaniei. In cazul in care prin conventii internationale la care Romania este parte se prevede altfel, se vor aplica acele conventii.

Apostilarea/ supralegalizarea actelor notariale poate fi solicitata de titularul actului sau de catre orice alt detinator al acestuia.Apostilarea /supralegalizarea se aplica direct pe actul original sau pe copia legalizata a acestuia, fie pe o prelungire a acestuia, care va face parte integranta din actul apostilat /supralegalizat. Astfel se pot apostila/supralegaliza traducerile legalizate de catre notarul public sau dupa caz, traducerile efectuate de catre traducatorul / interpretul autorizat, daca semnatura acestuia este pe traducerea respectiva, la traducerile legalizate anexandu-se copii de pe actele originale care au fost traduse, facand parte integranta din actul apostilat/ supralegalizat.

Nu se pot apostila/ supralegaliza decat înscrisurile supuse procedurilor notariale cum sunt: data certa, legalizare de semnatura, copie legalizata etc.In cazul in care se solicita apostilarea/ supralegalizarea unei copii legalizate de catre notarul public, acest lucru este posibil doar daca actul de pe care a fost facuta copia legalizata este un act oficial emis, certificat ori confirmat de catre autoritatile romane ori de catre o alta persoana autorizata de catre acestea.

Procedura apostilarii si legalizarii actelor notariale poate fi refuzata:

•  in cazul in care actul pentru care se solicita apostilarea este destinat folosirii pe teritoriul unui stat care nu esre parte la Conventia de la Haga sau actul pentru care se solicita supralegalizarea este destinat folosirii pe teritoriul unui star parte la Conventia de la Haga;
• in cazul in care textul actului nu este lizibil fiind deteriorat;
• actul este semnat sau completat cu creion;
• actul contine adaugiri sau corecturi neconfirmate oficial;
• actul nu e susceptibil de a fi apostilat/ supralegalizat;
• Camera nu detine specimenele semnaturilor persoanelor semnatare ale actului supus procedurii supralegalizarii /apostilarii;
• actul nu a fost supus unei proceduri notariale.

Pentru procedura apostilarii si legalizarii actelor notariale, Notar Paula Berger din Oradea va sta la dispozitie.

Notar Oradea – Paula Berger, Contractul de vanzare cumparare

Modul prin care se transmite un bun de la o persoana la alta in schimbul unei sume de bani numita pret, poarte numele de contract vanzare-cumparare, contactul de vanzare cumparare este reglementat in Codul civil in art.1650-1762.
Partile ( vanzatorul si cumparatorul), se prezinta la notar, in nume propriu ori in baza unei procuri speciale, autentificate in acest scop.
Contractul de vanzare cumparare se intocmește de catre notarul public, in baza actelor care atesta proprietatea, a certificatului fiscal, extrasului de carte Funciara pentru Autentificare, obtinut prin intermediul notarului redactor de la Biroul de Carte Funciara a locului unde se afla imobilul, dovada achitarii tuturor utilitatilor, prezentarea adeverintelor, certificatului energetic-dupa caz, actelor de identitate, actele de stare civila, precum si orice alte acte, in functie de bunul care face obiectul vanzarii.

Contractul de vanzare cumparare

Onorariul notarial se calculeaza gradual pe transe, in functie de valoarea bunului- obiect al contractului. Daca vanzarea se incheie prin programul Prima Casa onorariul este redus cu 30%. Alaturi de onorariu, notarul incaseaza de la cumparator si taxa pentru cartea Funciara de 0,15% din pret, taxa de transcriere in Cartea Funciara a imobilului cumparat pe numele cumparatorului, suma pe care notarul o vireaza in contul ANCPI conform protocolului de colaborare incheiat. Alaturi de taxele de mai sus, notarul este obligat sa incaseze de la vanzator si impozitul datorat STATULUI pentru transferul imobiliar, suma pe care de asemenea notarul public o vireaza conform protocolului, bugetului de stat. Astfel, daca vanzatorul instraineaza bunul mai devreme de 3 ani, acesta va plati un impozit de 3% din pret. Daca instraineaza bunul dupa 3 ani, va plati un impozit de 2% calculat la pretul de vanzare.Impozitul se datoreaza bugetului de stat atat in cazul in care se transfera proprietatea cat si un dezmembramant al dreptului de proprietate. Finalizarea unui contract se face in maxim 3 zile, dupa obtinerea extrasului de carte Funciara pentru Autentificare de la Cartea Funciara, si prezentarea documentelor justificative in original notarului.

Pentru orice alte informatii profesionale privind contractul de vanzare cumparare, va stau cu drag la dispozitie.

Notar Oradea Paula Berger – Notariatul Institutie Milenara

Notariatul ca Institutie Milenara, originea institutiei notariatului trebuie cautata in antichitate unde, in oranduirea sclavagista se regasesc elemente specifice ce pot duce la concluzia existentei unor forme incipiente de exercitare a profesiei notariale.

Aparitia notariatului este legata de inventarea si raspandirea scrisului de catre populatiile sumeniene.

Astfel, primele testamente, contracte de vanzare-cumparare sau de inchiriere au fost scrise in

Notariatul Institutie Milenara

Mesopotamia cu mii de ani in urma, deci nu intamplator se spune despre notariat ca ar fi o institutie milenara. Consemnarea in scris a operatiunilor juridice a contribuit la garantarea ordinii si pacii in cadrul conventiilor private.

Ulterior, in Roma antica cei ce se indeletniceau cu afaceri si diverse tranzactii comerciale se foloseau de scribi pentru a nota elementele esentiale ale discutiilor ce se purtau cu ocazia incheierii conventiilor. Astfel, “nota” scrisa de sclav si aprobata de parti constituia un inceput de dovada in cazul unui proces izvorat din  conventie. Specializarea sclavilor le-a atras si denumirea de “notari” adica cei care iau notite.

Adeseori originea notariatului este legata de institutia “tabelionilor”, desi nu exista suficiente probe pentru considerarea sfarsitului epocii republicane ca detinatoare a tuturor conditiilor social-economice pentru transformarea unui simplu scrib intr-un adevarat functionar public. In dreptul roman, mult timp inscrisurile au constituit doar un simplu mijloc probator al unor acte ce se indeplineau dupa un anumit ceremonial. Propagarea treptata a documentelor scrise a determinat aparitia unei profesii liberale, a tabelionului, persoanele ce o exercitau fiind specializate in redactarea documentelor juridice.

Tabelionii au devenit treptat experti in cunoasterea legilor si a formei juridice, functiile lor depasind pe acelea de simpla redactare a unor documente juridice. Astfel, au devenit adevarati  asesori juridici ai partilor, nu doar in materia conventiilor private ci si in privinta redactarii unor petitii, atestari sau certificari solicitate de tribunale.

Dupa destramarea Imperiului roman, cresterea influentei bisericii a facut ca activitatea notariala sa se desfasoare in cadrul institutiilor clericale, actele acestora fiind intocmite de laici sau clerici ce purtau denumirea de notari.

Odata  cu dezvoltarea  oraselor medievale si inflorirea  comertului, conventiile private au inceput sa fie redactate de persoane ce posedau o calificare corespunzatoare, calificare ce se putea obtine in diverse scoli ale vremii. Astfel, dezvoltarea comertului a dus la transformarea scribului (scriptor sau notarius) in notar public.

O contributie de seama se regaseste in activitatea Universitatii  din Bologna, in cadrul careia trei juristi  si-au pus amprenta pe dezvoltarea institutiei notariale.

 Primul autor in domeniul dreptului notarial a fost profesorul Rainiero de Perugia care intre 1222-1234 a elaborat un tratat in aceasta materie intitulat “Ars notariae” cuprinzand trei parti : contractele, dispozitii de ultima vointa si inscrisuri procesuale.

Odata cu cresterea puterii monarhice la sfarsitul oranduirii feudale notariatul devine organ al statului, cu drept exclusiv de a redacta si autentifica actele juridice pe teritoriul unde functioneaza, contra unei taxe ce devenea venit al statului. Secolul al XVII-lea a adus si instituirea primelor proceduri notariale, semnatura notarului avand o forta probanta deosebita, fiind intarita cu un sigiliu.

In tara noastra, institutia notariala, in acceptiunea moderna, nu este foarte veche. Notiunea de “notar” sau “act notarial” nu apare inscrisa in documente  decat tarziu in evul mediu  si doar in Transilvania. Cu toate acestea, elemente ale activitatii notariale se regasesc in toate provinciile romanesti din cele mai vechi timpuri.

In perioada sclavagista anterior cuceririi romane, in Dacia dreptul cutumiar era omniprezent si se  manifesta prin obiceiul pamantului, acesta mentinandu-se pana la aparitia unor legi scrise. Dupa cucerirea Daciei administratia romana a impus unele legi ce vor coexista cu dreptul  autohton ; incep sa apara tranzactiile scrise, drept dovada stand “tablitele cerate de la Rosia  Montana”, acte ce cuprind contracte de vanzare-cumparare ce au drept obiect sclavi si imobile, contracte de locatiune a fortei de munca si chiar un contract de societate. Sub influenta civilizatiei romane este posibil ca acei scribi denumiti in Roma notari sa fi existat si in Dacia romana.

In spatiul romanesc primele marturii de activitate notariala dateaza din secolul al XII-lea in Transilvania, unde in cadrul Cancelariei regale  maghiare functiona notarul  special care asigura si slujba de secretar al regelui, calitate in care autentifica acte cu inelul acestuia. Cancelaria voievozilor Transilvaniei era organizata dupa aceleasi principii ca si cea maghiara, lucrul cel mai important de evidentiat in aceasta organizare fiind faptul ca notarii “nu-si pierdeau functia odata cu schimbarea voievodului”.

Din a doua jumatate a secolului al XIII-lea activitatea notarilor se concentreaza in “locuri de adeverire“ (loca credibilia), unde se vor intocmi acte la cererea unor persoane particulare, sub pecetea autentica sau din insarcinarea regelui, voievodului sau vice-voievodului. Ca procedura, actele de adeverire se intocmeau mai ales in zilele de sarbatoare, iar notarul pregatea un concept in rezumat, dupa declaratiile partilor, facute in fata membrilor Colegiilor de canonici de pe langa bisericile episcopale sau de pe langa manastiri. Acest concept era citit apoi partilor, se corecta, se transcria pe curat si apoi se trecea in registru dupa ce se platea o taxa. Aceste acte aveau valoare probatorie daca erau recunoscute de partea adversa. Numarul tot mai mare al tranzactiilor au facut ca notarii sa inceapa sa foloseasca formulare tip de acte (formulae solemnes styli) inca din secolul al XIV-lea.

Actele notariale se incheiau cu semnul notarului, o figura stilizata desenata de mana, reprezentand elemente simbolice cu numele ori initialele acestuia. Pe masura inmultirii numarului de acte a crescut si frecventa falsurilor. De aceea se faceau verificari periodice la locurile de adeverire. In cazul dovedirii falsului, faptasul era pedepsit cu moartea.

Astfel, in 1399, Stefan, notar al conventului Cluj-Manastur a fost ars pe rug si averea i-a fost confiscata intrucat se constatase ca a plastografiat numeroase acte.

Un alt spatiu cu activitate notariala prolifica este cel de la Gurile Dunarii, zona intens colonizata de genovezi la sfarsitul secolului al XIII-lea si inceputul secolului al XIV-lea. Astfel actele de la Chilia din anii 1360-1361 sunt redactate de notarul Antonio di Ponzo (originar din Pondezolo) unde figureaza in acte ca “sacre Imperii notarius” si care a instrumentat in aceasta perioada 99 de acte juridice de natura diversa. Din cercetarea acestora se observa ca imprumuturile sau gajurile se faceau “cu ipocrita discretie”. De exemplu, notarul consemna  un transport de grau, cumparat cu bani imprumutati (fara a se preciza suma) ce urmau a fi restituiti (aici suma era specificata) la 15 zile de la sosirea navei in portul de destinatie. Metoda era folosita spre a se ascunde dobanda, oficial interzisa in lumea occidentala.

Dupa anul 1400, cei care scriau efectiv documentele erau cunoscuti sub numele de gramatic, logofat, scriitor cu mana, scriitor de cuvinte. Din acea perioada justitia devine un atribut al domnitorului, drept urmare legalizarea oricarui inscris se putea face numai in cancelaria domneasca, condusa de un boier numit logofat. Pentru exercitarea atributiilor sale acesta avea in subordine logofeti de rang inferior ce intocmeau actele, le copiau sau transcriau in registre. Numai prin aplicarea sigiliului domnesc de catre logofat, unicul pastrator al acestuia, actele capatau forta juridica.

   In consecinta, se poate spune ca logofatul domnesc este stramosul autohton al Notarului Public.

O imagine elocventa a evolutiei institutiei notariale satesti in Ardeal in perioada secolului al XVI-lea si pana in anul 1848, o dovedeste  atestarea a 1300 de notari. Numarul redus al stiitorilor de carte si caracterul majoritar al populatiei romane din aceasta regiune, imbinat cu birocratistimul exagerat al hasburgilor in imperiul lor au condus la cresterea  numarului  de notari satesti care “ii ajuta pe oameni cu sfaturi si le transmite legile si dispozitiile organelor administrative”. Cei care puteau ocupa aceasta functie trebuia sa cunoasca limbile oficiale (germana, latina si maghiara),  dar si romana, spre a se intelege cu taranii.  La  inceputul secolului al XVIII-lea, un act al guvernului transilvanean stabilea dreptul obstii de a-si alege notarul dintre “persoane onorabile” si  a-l salariza cu o suma potrivita. In anul 1808, apar Instructiunile notarilor satesti  unde sarcina notarilor era sa-i ocroteasca pe tarani, sa vegheze la incasarea darilor, sa nu “goleasca vreun pahar cu taranii” si sa raporteze orice abuz autoritatilor superioare.

In Tarile Romane, prin Legiuirea lui Caradja, iar in Moldova prin Codul Callimachi, activitatea notariala se laicizeaza, lucru ce a contribuit semnificativ la unificarea legislativa, cooperata la inceput cu Regulamentul Organic si apoi desavarsita in timpul domniei Principelui Alexandru Ioan Cuza.

O activitate notariala temeinic reglementata apare dupa jumatatea secolului al XIX-lea. In Principatele Romane, odata cu aplicarea Legii autentificarii actelor, de la data de 1 septembrie 1886 se poate vorbi de aparitia institutiei notariale in acceptiunea sa moderna.

In Transilvania, notarul public functiona in baza Legii ungare nr. 35 / 1874, mentinuta in vigoare prin Legea de extindere din anul 1943, iar in Bucovina isi gasea aplicare Legea austriaca nr. 75 / 1871, mentinuta in vigoare prin Decretul-Lege nr. 4885 / 1918. Aceste legi au conferit notariatului public libertate de actiune si autonomie, actele sale fiind comparabile cu sentintele judecatoresti. Ca sa ajunga intr-o asemenea pozitie notarul public trebuia sa dovedeasca “diligenta, punctualitate, constiinta, nepartinire”. El era considerat “consultator, sfatuitor si scriitor al poporului”. Autentificarea si validitatea unui act nu puteau fi puse in discutie in fata judecatorului, astfel incat posesorul unui act notarial era scutit ipso facto de procese.

Puterea actelor notariale era conferita si de profesionalismul notarului care, inainte de intocmirea actului, trebuia sa se convinga de dorinta adevarata a partilor, sa le explice textele de lege. El trebuia sa redacteze actul clar, fara formulari  dubioase sau  cuvinte cu doua intelesuri.

Prin Legea nr. 358 / 1944 privind autentificarea si legalizarea inscrisurilor, investirea cu data certa si legalizarea copiilor dupa inscrisuri, lege ramasa in vigoare pana in anul 1960 s-au unificat dispozitiile din diferite acte normative privitoare la activitatea notariala, s-a imbunatatit procedura de autentificare si investire cu formula executorie a inscrisurilor autentificate, s-au mentinut atributiile Notarului Public si s-a prevazut pentru reprezentantele diplomatice si consulare romane dreptul de a autentifica, legaliza si investi cu data certa inscrisurile prezentate de cetatenii romani aflati in strainatate.

   In zilele noastre, activitatea notariala este guvernata de Legea 36/1995 actualizata in 2013, republicata in Monitorul Oficial nr.72 din 02.04.2013.

    Notarul public este investit sa indeplineasca un serviciu de interes public si are statutul unei functii autonome.

    Activitatea notariala asigura atat persoanelor fizice cat si celor juridice constatatrea raporturilor civile si/sau comerciale nelitigioase, precum si exercitiul drepturilor si ocrotirea intereselor, in conformitate cu legea.